Ce este fericirea pentru omul zilelor noastre?

Fericirea, conform DEX-ului, este o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Pe cât de simplu de emis pe atât de complicat de atins. Din păcate, omul zilelor noastre nu mai poate ajunge la această stare atât de ușor precum ajungeau strămoșii săi. De ce? Pentru că strămoșii săi se mulțumeau cu puțin. Fericirea lor venea din lucruri mărunte, din gesturi simple, din repetarea instinctivă a unor acțiuni, care aveau darul să-i satisfacă. Și dacă este să ne luăm după Dalai Lama, care spune că “fericirea nu-i ceva gata făcut, ea vine din faptele tale”, tindem să credem că avem dreptate când spunem că repetarea constantă a anumitor activități le aducea împăcarea cu sine însuși și totodată cu ceilalți. Căci nu-i așa, atunci când ești împăcat cu tine însuți, oamenii cu care relaționezi îți apar într-o lumină mai blândă? Până și deciziile sau acțiunile lor par să îmbrace o rochie mai viu colorată. Știința spune că 10% din viață este ceea ce ni se întâmplă  și 90% este felul în care reacționăm la ce ni se întâmplă. Să fi știut strămoșii noștri acest mare adevăr? Să-l fi intuit și să se fi lăsat călăuziți de el? Poate că da. Sau poate că nu. Omul zilelor noastre nu mai poate ajunge la împăcarea cu sine însuși pentru că vorba lui Voltaire, se află în ambele tabere, își este prieten și adversar în aceeași măsură. Poate chiar mai mult adeversar decât prieten. De ce? 


Pentru că se află mereu într-o competiție, fie pentru un job mai bun, fie pentru o casă mai spațioasă, fie pentru un autoturism mai compatibl cu dorința sa de afirmare a grandorii. Omul zilelor noastre este steril sufletește. Pe el ramurile verzi ale unui pom, trilul unei păsări, o pajiște galbenă cu grâu presărată cu maci roșii, susurul unui pâru de munte, seninul unei zile de vară sau verdele crud al primăverii, îl lasă rece. Toate acestea sunt pentru el precum o minge de tenis care ricoșează după ce a fost trimisă cu putere către zid. Degeaba natura îi trimite în dar frumusețea ei, degeaba îi asigură  cele necesare pentru o viață liniștită. Pentru el toate acestea nu au valoare, dacă nu sunt câștigate printr-un cumul de  stres și firește nu sunt în cantitate incomensurabilă.

    Omul zilelor noastre nu poate fi fericit, nu poate simți gustul fericirii, nu-și găsește împăcarea cu sine însuși, pentru că el rezumă totul la partea materială. Dacă fericirea ar fi o bucată de metal aurit, poate că s-ar îndura să se oprească din cursa infernală pe care o numește viață. Dar nici atunci nu suntem siguri că nu se va opri pentru a vedea ce venit i-ar putea aduce acea bucată aurită.

      Pentru omul zilelor noastre fericirea este direct proporțională cu gradul sudorii curse pentru obținerea ei. Pe când, în mod firesc, fericirea ar trebui să-i aducă pacea sufletească. Așadar, am putea concluziona că omului zilelor fericirea bucolică îi este străină și nu are cum să-i aducă împăcarea cu sine însuși, dacă nu este palpabilă

       Trist, dar adevărat!  


Rita Drumeș
 
     

CONVERSATION

AdNow

loading...