Diferența dintre o eroină și o “tunată” este că cea din urmă știe să se bucure de viață


          Privesc în jurul meu și nu văd decât femei triste, care au uitat cum este să zâmbești sau să râzi de te dor obrajii. Femei obosite de prea multe responsabilități profesionale și familiale, pe care le acceptă cu prea mare ușurință. Și le asumă cu o dezinvoltură rar întâlnită. Până și caii mai nechează când stăpânul le pune căpăstru zi după zi.  Dar ele nu scot niciun sunet. Ai crede că interjecțiile le sunt oprite pe drumul dinspre inimă spre buze. Nici măcar nu vor să pozeze în eroine. Nu. Pur și simplu  acceptarea le este reflexivă, instinctivă. Par trecute cu mult peste vârsta trecută pe cartea de identitate. De ce? Pentru că nu îndrăznesc să-și cumpere o cremă, un ruj... considerând că sunt bani rupți de la gura copiiilor sau pentru că se tem că vor fi părăsite, dacă nu gestionează corect bugetul familiei. Ei bine, unele ajung să fie părăsite, dar le asigur că dacă s-ar fi gândit din când în când și la ele, dacă și-ar fi permis să-și aloce măcar 30 de minte zilnic pentru ele însele, ar fi arătat altfel și nu ar fi fost părăsite. Bărbații nu mai au mentalitatea generațiilor dinainte. Nu-și mai doresc femei lipite de plita bucătăriei. La fel ca femeile vor să fie seduși, amuzați, mângâiați. 



         Zilele acestea, într-o discuție amicală cu farmacista, am aflat că nu se aștepta ca cel pe care l-a luat de soț în vara asta să-și dorească uneori să-și așeze capul pe genunchii maică-sii, pentru a fi mângâiat. Și soțul farmacistei nu este singurul care are curajul de a se comporta în ton cu ce simte. Nu știu, mă gândesc că este posibil ca aceste dorințe firești, până la urmă, să fi existat mereu în interiorul lor, al bărbaților. Dar s-au jenat să și le manifeste vizibil din teama de a nu fi percepuți slabi. Personal, nu cred că este slăbiciune să-ți dorești să fii ținut în brațe din când în când, să îți manifești vizibil aceste dorințe. Slabiciune mi se pare să te dai cocoș, să-ți bați nevasta că nu a reușit să îți calce nu știu ce cămașă sau pentru că ți-a făcut dungă dublă la pantaloni. 

       Așadar, cine să fie vinovatul de serviciu pentru fețele lungi pe care le au femeile pe care le întâlnesc, din păcate, din ce în ce mai des în drumul meu? Pentru femeile care arată ieșite din garanție cu mult înainte de a le fi expirat termenul? Voi femeilor! Voi sunteți vinovatul de serviciu pentru că nu vreți să vă recunoașteți limitele biologice. Pentru că sunteți tot ce vrei, carieriste, surori de caritate, mame, soții... mai puțin iubite și din ce în ce mai puțin femei. Acceptați-vă limitele! Acordați-vă pauze când corpul vostru vă cere asta! (Re)învățați să zâmbiți! Nu vă jenați să râdeți din toată inima când aveți motive! Eroine sunt peste tot, dar din păcate nimeni nu le recompensează cât sunt în viață. Și apoi, cărui bărbat îi trebuie o eroină expirată, când e plină piața de „tunate”?  Diferența dintre o eroină și o tunată” este că cea din urmă știe să se bucure de viață.

Rita Drumeș

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Exact la asta ma gandeam cu acceptarea limitelor... E valabila si pentru barbati. Stii, Rita, cred ca oamenii au viata pe care o vor! Pe care o gandesc... Iar femeile sunt triste pentru ca au uitat sa traiasca... Sa se bucure de chestii minore. La neiba, uneori prea se da importanta nimicurilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spui că uneori? Ești optimistă. Din unghiul din care privesc eu, văd că se pierde esența, pentru că se împiedică de micimi și aplică metoda ca un stil de viață. Cât despre zâmbet, parcă le-ar fi teamă să nu fie pedepsite dacă afișează un zâmbet, Adinuș.

      Ștergere

AdNow

loading...