Dacă-s gâsculiţe și cred că eu m-aș putea uita la vreuna dintre ele…

Pe GR l-am cunoscut acum vreo trei ani, pe Facebook. Avea o listă lungă de prietene, cred că depășise 3000, dar nu ajunsese la limita permisă, 5000. Ca vârstă, se afla fix la jumătatea dintre 40 și 50. Șarmant, galant, cu o charismă aparte, umblat puțin prin partide (așa cum îi stă bine unui politician dâmbovițean), bun orator al tastelor (dacă pot spune așa), își ținea cârdul (scuzată-mi fie expresia, dar comportamentul unora lasă loc de interpretări) de prietene în frâu cât se poate de onorabil. Le gratula cu emoticoane de apreciere când acestea comentau pe placul său, dar nu se dădea în lături de la a le trage câte un perdaf public, dacă vreuna căuta să iasă în afara cârdului. Cumințică, cea certată, se retrăgea vreo două zile, pedepsindu-l cu tăcerea ei. Dar, așa cum am spus, pedeapsa nu dura mult, pentru că era mare cârdul și risca ca lui să nu-i mai pese de gâsculiţa rătăcită. Așa că revenea spășită și arunca, pentru început, câte un scurt comentariu sau câte un emoticon, din care fiecare înțelegea ce voia, apoi, încet-încet, își relua locul în cadrul cârdului.


©Frank Augstein

Cum de l-am remarcat pe GR? Îmi comentase de câteva ori în pagina oficială, căutând să-mi intre în grații. Apoi mi-a solicitat prietenia și, din curiozitate, i-am acceptat-o. Nu intra în pagina mea personală decât foarte rar, însă îmi comenta mereu postările din cea oficială și ne contraziceam amical în pagina lui, mai ales atunci când o punea pe vreuna dintre prietenele lui la zid. Atunci, ceva din mine se răzvrătea și-l atacam subtil, cu argumente, făcându-l să bată în retragere.

Într-o zi, mi-a scris în privat că nu înțelege de ce simt nevoia să mă „erijez în avocatul apărării pentru persoane care nici măcar nu realizează că sunt umilite”. Încercând să se disculpe m-a întrebat: „Spune-mi, ce vină am eu că ele caută la mine ce nu primesc acasă?” Și a concluzionat: „Dacă-s gâsculiţe și cred că eu m-aș putea uita la vreuna dintre ele, este treaba lor! Nu pot fi acuzat pentru ce simt ele față de mine și punct”.
Am realizat atunci că pentru el, umilirea acelor femei nu era doar o distracție, ci și un mod de a-și demonstra superioritatea, de a-și hrăni orgoliul, un mod de a-și demonstra puterea față de ele, cunoscându-le sentimentele pe care le nutreau faţă de el, ca bărbat. Mi-am propus să-i dau o lecție și așa am ajuns să-l fac să se îndrăgostească de mine. Nu a fost un drum scurt și cu atât mai puțin facil. Erau momente în care el le „executa” public pe prietenele lui, iar eu mă țineam la distanță, lăsându-i impresia că nu-mi pasă. Apoi, era foarte greu să-l faci să se îndrăgostească doar de mental, căci fizic nu aveam cum, mai ales că nu am un fizic de fotomodel. Dar în dragoste și în război, totul este permis. Așa că o ținută adecvată, un sutien care să-ți evidențieze bustul, un parfum discret, o privire susținută doar câteva zecimi de secundă… erau niște atuuri de care nu puteam uza, deşi m-ar fi ajutat să ajung mai repede acolo unde-mi propusesem.
Am muncit ceva mai mult decât mă așteptasem și rezultatul s-a văzut de-abia la finele primei săptămâni din toamna lui 2014. În joia acelei săptămâni, GR mi-a telefonat și mi-a spus că avea să vină pentru acel sfârșit de săptămână în oraș și voia să ne întâlnim. El considera că relația noastră ajunsese în punctul în care, a mă ține în brațe la propriu, după ce mă ținuse imaginar mai bine de jumătate de an, era ceva firesc. Am realizat că ajunsesem la finele jocului. Nu pot spune că nu strâsnise în interiorul meu un freamăt. Florile pe care mi le trimisese săptămânal prin curier, conversațiile lungi în care cunoscusem o altă față a sa (una ceva mai umană), faptul că își începea mesajele numindu-mă Adorata, declarându-mi că nu se așteptase nicio clipă să simtă ce simțea față de mine, că eram unică prin felul în care mă manifestam… au avut partea lor de contribuție la starea în care mă aflam. O parte din mine ar fi vrut să-l întâlnescă, să treacă bariera. Era partea afectivă, care părea că era predispusă să-l creadă, să meargă până la capăt. Însă partea rațională îmi spunea: „Orice sentimente nutrește acum GR pentru tine, cu timpul se vor estompa. Nu uita că jocul nu se numește „Prințesa Adormită”, ci „Scufița Roșie“, iar el nu este prințul, ci lupul”.
I-am spus că nu aveam să ne întâlnim niciodată, deoarece îmi analizasem profund sentimentele pe care le aveam față de el și îmi dădusem seama că erau doar compasionale. Fără să-i dau voie să mă întrerupă, i-am spus: „Spune-mi, R, ce vină am eu că tu ai căutat în mine ce nu ai acasă? Pot fi acuzată pentru ce simți tu față de mine?”. Mi-a promis că voi plăti scump lecția pe care i-am dat-o. I-am spus că se pare că nu înțelesese nimic din ea, din moment ce era în continuare un orgolios frustrat.
Cu o lună în urmă, m-a sunat și mi-a spus că pentru el voi fi mereu Adorata. I-am mulțumit și am închis. Poate că totuși a înțeles ceva din ce i-a fost dat să trăiască alături de mine, chiar dacă nu am ieşit din lumea virtuală.

Rita Drumes




Și tu poți scrie pe Nonconformista! �� 
Trimite-ne textul pe only4foryou1@gmail.com

CONVERSATION

AdNow

loading...