Nu i-aș fi permis vieții să ne despartă - NonConformista

Nu i-aș fi permis vieții să ne despartă

Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu trei luni cum se va termina povestea noastră, i-aș fi râs în nas, căci eram ferm convinsă că ea nu se va termina niciodată. Puteam jura cu mâna pe inimă că atunci când oamenii aveau să vorbească despre noi, despre povestea noastră de iubire, aveau să o termine cu celebra frază: “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.“ Din păcate, viața mi-a dat iar peste nas, doar așa cum știe ea să o facă, de fiecare dată când simte că m-am regăsit, că mi-am regăsit partea complementară. Firește, e femeie! Căci nu poți spune “un” viață, ci spui “o” viață. Și atunci, femeie fiind e geloasă pe mine. Știu, că dacă ai citi aceste rânduri ai spune că sunt nebună, dar cine iubește așa cum te iubesc eu pe tine ar fi de acord cu mine și chiar mi-ar da dreptate, că viața m-a alungat din brațele tale pentru că mă gelozea.

   Altfel cum ai fi putut să rămâi singur, doar cu ea? I-ai spus nefericitei, c
ă ai înșelat-o cu mine? I-ai spus cum îmi luai mâinile înfrigurat de fiecare dată când ne revedeam, după trei sau cinci sau șapte zile? I-ai spus cum îți așezai duios, fierbinte, sărutul în căușul palmelor mele? Cu câtă gingășie îți petreceai brațul după umerii mei, pentru a mă ține cu capul pe pieptul tău? Cât de tare îți bătea inima când îți luam mâna liberă și-mi împleteam degetele cu ale mele? I-ai spus cum ne continuam frazele unul celuilalt? I-ai spus despre duelul limbilor noastre, despre gustul pe care-l aveau săruturile noastre? Spune-mi, i-ai spus toate astea? 


I-ai spus cum îți plăcea să-ți înfășori mâna în părul meu, spunând că este talismanul tău purtător de noroc? Cu câtă ardoare mă priveai? Cum mă hrăneai, spunându-mi că doar așa aveam să fiu îndeajuns de hrănită? I-ai spus de întâlnirile noastre de la mall, când treceam unul pe lângă celălalt( fiecare ducându-și în brațe propriul copil), spunându-ne în treacăt (fără ca cei din jur să poată citi pe buzele noastre) șoaptele care ne aduceau declarația supremă de iubire, „Te iubesc!” Spune-mi, i-ai spus toate acestea? Cred că i-ai spus toate acestea și ea, viața, s-a înfuriat pe mine. Dacă te întreabă ce regret, spune-i că regret totul, dar în mod special regret că trupurile noastre nu s-au contopit niciodată în aceste trei luni de zile. Cine ne-ar auzi nu ne-ar crede. Dar din 90 de zile, dacă am aduna timpul petrecut împreună, cred că abia-abia am reuși să întrunim trei zile. Mai mult comunicam prin mesaje, iar atunci când acestea nu ne săturau foamea de noi, și era posibil, vorbeam la telefon.

  Credeam că timpul omenirii se așterne potecă în fața picioarelor noastre. Că vom reuși ca mai întâi să ne punem ordine în viață, să ne facem partenerii să accepte despărțirea, care pentru noi era cea mai grea tortură. Abia apoi aveam să ne lăsăm trupurile pradă unui festin al simțurilor. Nu a fost să fie, ai spune. Dar eu știu că te-ai supărat pentru că ai avut impresia că te-am trădat, atunci când am acceptat să-mi împart patul cu cel care are legal drepturi asupra mea. Din păcate, viața mi-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât este de perfidă. Acum este prea târziu să-ți spun adio. Dacă aș fi fost în locul tău, să am impresia că ți-ai împărțit și inima nu doar patul, cu cea care are drept legal asupra ta, tot nu ți-aș fi spus adio. Aș fi avut încredere deplină în cuvântul tău și ți-aș fi rămas profund recunoscătoare pentru sinceritate.  Nu i-aș fi permis niciodată vieții să mă despartă de tine, așa cum i-ai permis tu. 


Rita Drumeș



Sigur O Sa Iti Placa

0 comentarii

Scrie un comentariu!





script

non