La Juma’ de secol atrag bărbații ca un far în ceață
Ceva se întâmplă cu mine. Ce anume? Nu știu.
Știu însă că acum, când sunt la o azvârlitură de băț de pragul împlinirii
frumoasei vârste de Juma’ de secol, atrag bărbații ca un far în ceață. Este
adevărat că atunci când eram mai tânără nu aveam timp să analizez prea mult o privire,
un anume zâmbet sau anumite complimente primite de la o parte dintre bărbații
cu care relaționam. Cum la fel de adevărat este că nu aveam nici atât de multe cunoștințe
despre arta seducției. Ba, pot spune că eram total pe dinafară în jocul
seducției. Nu știam cu ce se mănâncă flirtul și nici nu aș fi acceptat să intru
într-un astfel de joc, căci aveam un set de principii bine stabilit, de la care
nu mă abăteam nici dacă îmi promiteai că ai să-mi inviți Luna seara la cină.
Eram naivă, crezând că puritatea morală îmi va aduce liniștea sufletească și
respectul partenerului. Nu a fost să fie așa. După ce în 2005 am fost
maltratată fizic(de primul soț) și acuzată
că mă prostituez moral, fără să fi existat măcar 1% veridicitate în acea acuzație,
mi-am reevaluat noțiunile principiale. Cu acea ocazie mi-am amintit că fusesem
întrebată de către un coleg din Armată de ce priveam mereu în jos când erau
bărbați în preajma mea. Nu știusem ce să-i răspund când mă întrebase, cu cinci
ani în urmă, în 2000. Răspunsul cel mai plauzibil ar fi fost, din cretinism. De
ce?
Pentru că nu-i nimic greșit în a fi plăcută, dorită, de
alte persoane decât de partenerul de cuplu. Dacă mă gândesc bine, asta poate să
aducă un plus de (re)vigorare relației. Căci partenerul va simți cum i se
reactivează „gena vânătorului”. Și va fi o vânătoare cu atât mai interesantă cu
cât va trebui să lupte pentru a-și păstra trofeul în panoplia personală. Este
mai greu să păstrezi decât să cucerești. Spun asta din proprie experiență. Văd
cât de atent, de tandru, de amabil, devine cu mine partenerul meu actual de
cuplu după ce altul mă privește seducător, mă complimentează, mă curtează.
Nimic nu uzează mai mult o relație ca siguranța că ce-i al tău al tău rămâne.
Nu! Ce-i al tău poate să placă și altuia. Și chiar mai mult. Poate să fie
cucerit de altul, dacă nu știi să apreciezi ce-i al tău. Este valabil și în
cazul femeilor, dar nu ele fac subiectul acestei dezbateri. Nu spun că flirtul
este total nevinovat, dar nici nu poate fi atât de rău pe cât se crede. Firește
că dacă nu știi unde să te oprești, ai să plătești cu vârf și îndesat când
viața o să-ți prezinte nota de plată. Dar atât timp cât uzezi de el doar ca de
un joc, nu poate decât să îți întărească încrederea în tine. Să-ți aducă un
plus de stimă de sine.
Care trebuie să recunoaștem că în zilele noastre este cam scăzută, dacă este să
ne raportăm la modelul standardizat al prototipului feminin, 90-60-90. Căci, trebuie
să o recunoaștem și pe asta, foarte puțini bărbați iubesc femeile pentru că
sunt inteligente, citite, gospodine destoinice sau afaceriste de top. Marea
majoritate caută în femeie posibilitatea de a-și desfăta simțurile, vizual,
olfactiv, tactil, gustativ și auditiv. Ordinea este exact asta. Nu-i aleatorie.
Așadar, concluzionând, este posibil ca mereu să fi fost un far în ceață pentru
anumiți bărbați, dar să nu fi fost eu conștientă de ce reprezentam pentru
aceștia. Și, zău dacă mă deranjează că reprezint un punct de atracție pentru o
parte a sexului opus. Este un Joc interesant, pe care-l joc având mereu în
minte care este miza. Cât despre remiză, este acceptată de cei inteligenți și
respinsă de cei cu materie cenușie redusă.
taguri: 50 de ani, bărbați si femei, blog, flirt, joc, naivitate, principii, relatii, Rita Drumeș, seducătoare, violenta,
0 comentarii
Scrie un comentariu!